Infrastructura agroturistică de tip cultural

Patrimoniul construit cu valoare culturală locală şi naţională din aşezările arealului studiat atestă prezenţa atât a populaţiei româneşti cât şi a lăcaşurilor de cult reformate şi catolice, specifice populaţiei maghiare și germane. Patrimoniul construit, prin caracteristicile sale, definite de criterii ca valoarea culturală, vechime şi tipologie, se recomandă unor activităţi turistice specifice turismului cultural, religios şi ştiinţific.

Pe teritoriul localităților din componența GAL Zona Sătmar sunt clasificate[1] 37 de monumente istorice, care se încadrează în următoarele categorii: aşezări, situri arheologice, necropole, biserici și castele.

O parte din infrastructura agroturistică de tip cultural a acestei regiuni este reprezentată de patrimonial antropic, care include patrimoniul construit şi patrimoniul spiritual sau etnografic (ocupaţii, obiceiuri, sărbători, port popular, jocul, etc.). Patrimoniul construit este cel pe care îl vom prezenta plecând de la lista monumentelor istorice din anul 2010, încheind cu câteva propuneri vizând valorificarea turistică a acestui patrimoniu cu valoare culturală, naţională şi universală.

În continuare vor fi prezentate cele mai reprezentative dintre aceste obiective de interes turistic, cu impact regional și local.

Castelul Vécsey (oraşul Livada) este unul din cele mai importante monumente din GAL Zona Sătmar. Castelul, construit în perioada 1760-1764, în stil baroc, a avut un etaj ornamentat cu sculpturi în lemn, care a fost distrus de incendiul din 1823, ulterior fiind acoperit fără a mai fi reconstruit cel de al doilea nivel. Deasupra intrării centrale se află blazonul familiei Vécsey, iar faţada clădirii este păzită de doi zmei din alamă(pe jgheab), pentru a alunga spiritele rele.

În jurul castelului se află un parc în stil englezesc ideal pentru plimbări, plin cu copaci seculari. În secolul al XX-lea castelul a revenit familiei Sztaray, care au fost nevoiţi să-l părăsească în 1944. Ulterior, clădirea a funcționat pe rând ca sediu pentru ”Gospodăria Agricolă de Stat” (din 1962), după încetarea activității acesteia a luat ființă ”Stațiunea de Cercetare Agricolă” pentru terenuri podzolice și ulterior ca spațiu cu funcție de tabără școlară. Astăzi, castelul se află într-o stare avansată de degradare (acoperiș spart, jgheaburi căzute, ferestre fără sticlă, echipamente interioare distruse), iar parcul aferent acestuia este neîntreținut de mai mulți ani.

În cadrul spațiului analizat se remarcă numărul mare al conacelor nobiliare (un număr de 16 conace au existat în Livada), aparținând familiilor: Péterfy, Pécsujfalusi, Gabálnyi, Melczer, Kerekes, Császi, Dörner, Schönflug, Geiwein,Weisz, Klein, Wertheimer, Bodor, Márton, Keizler, Berendi. Dintre acestea o mare parte a dispărut, altele se află în stare de ruină, în unele locuiesc familii, iar în altele își au sediul unele instituții (școală, cămin cultural, ș.a.):

­    Conacul Bodor Ida – este situat în centrul orașului, iar din 1950 a fost transformat în cămin cultural, funcție pe care o are și în prezent;

­    Conacul Kende Zsigmond – ultima oară a fost sediul CAP-ului, în prezent aflându-se într-un stadiu avansat de degradare (ruină);

­    Conacul Peterfy Joszef – se află în sediul unei ferme a Stațiunii de Cercetări Agricole din orașul Livada;

­    Conacul din Adrian – fostul conac al familiei Sepsy, astăzi este clădirea școlii din satul Adrian (parcul, grădina, copacii și anexele au fost distruse).

Astfel de construcții se mai păstrează (cu diferite grade de degradare) pe teritoriul comunelor Micula (Conacul Galgóczy), Păulești (Conacul Teleky Blanka, Conacul Horvath Pal) și Lazuri (Conacul Kovats Sandor - sat Nisipeni, Conacul Kovats Miklos - sat Nisipeni, Conacul Nagy Jeno - sat Lazuri și Conacul Matyas Bandy - sat Peleș).

Pe măsura dezvoltării sale, omul a încercat să se șlefuiască spiritual creând edificii care să-i permită comuniunea cu forța divină și cu partea sa nematerială, respectiv cu sufletul său. În categoria obiectivelor turistice care să-i satisfacă oricărui călător aceste dorințe ascunse se numără bisericile, socotite a fi sunt ”templele” creștinătății. Obiectivele din această categorie polarizează fluxurile turistice atât prin vechime și grandoare, dar și prin stil arhitectonic, decorațiuni interioare, funcția îndeplinită (Cocean, 1996).

Relevante pentru analiză de față sunt următoarele edificii religios-ecumenice:

Biserica reformată (Livada), Biserica ucraineană ”Acoperământul Maicii Domnului” (Livada), Biserica reformată (Odoreu), Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Odoreu), Biserica reformată (sat Atea, Dorolţ), Biserica reformată (Lazuri), Biserica reformată din Micula (1832), Biserica reformată din Vetiş (1460), Clădirea curiei romano-catolice (Botiz), Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Păuleşti), Biserica ortodoxă (Viile Satu Mare), Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Bicaz) și Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Socond).

Biserica reformată din Livada – se remarcă prin elemente arhitecturale specifice stilului gotic târziu. Construcția este uninavică, cu absida pentagonală sprijinită de contraforturi și nava despărțită de absidă printr-un arc triumfal ogival. În absidă se poate observa boltirea gotică, iar pe cheia de boltă se află stema familiei comanditare, reprezentând un porumbel pe o ramură de măceș, cu gâtul străpuns de o săgeată.

Ornamentica ferestrelor nu este identică, ceea ce reprezintă o caracteristică a stilului gotic din regiune. Pe ușa zidită a sacristiei este încrustat pe ancadrament anul 1457, probabil anul construcției. Turnul clopotniță din lemn a fost adăugat în anul 1811.

Biserica reformată din Odoreu. A fost construită în anul 1586, fiind întregită cu un turn între 1843-45.

Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Odoreu. A fost construită în perioada 1818–1823, pe locul unei construcţii din lemn, a cărei existenţă era consemnată în matricolele vechi ale parohiei, datate începând cu anul 1874. Noul edificiu ridicat în centrul comunei, lângă şoseaua principală, are o navă dreptunghiulară şi absidă semicirculară, specifice stilului baroc, frecvent întâlnit la începutul secolului XIX. Turnul a fost adăugat în anul 1880. Credincioşii emigraţi în America au contribuit în anul 1910 la construcţia amvonului, tot atunci fiind adus un ceas pentru turn, cu patru cadrane şi cu bătaia pe clopote. Se pare că în acelaşi an a fost realizat şi iconostasul, ce se remarcă prin frumuseţea sculpturii.

Biserica reformată din satul Atea (Dorolţ). Este construită în stil gotic, datează din secolul al XV - lea, este uninavică, are altar pentagonal, iar contraforturile ce o sprijineau, cu timpul au dispărut. Urmele stilului atât de răspândit mai sunt vizibile prin prezența stranelor zidite în peretele de sud al navei, iar în peretele de nord se văd urmele unui tabemacol ogival.Ferestrele din peretele de sud al navei au fost modificate, căpătând forma semicirculară. Turnul a fost adăugat între anii 1870-1872. Transformarea edificiului a survenit cel mai probabil în momentul construirii turnului (1870).

Biserica reformată din Lazuri. Iniţial romano-catolică și construită în stil gotic, a fost ridicată tot în cursul secolului al XV-lea.  Turnul fiind adăugat în 1810, în 1840 a fost lărgită, astfel s-a demolat absida și doar ferestrele ogivale și portalul sudic trădează apartenența inițială a bisericii la stilul gotic târziu.

Biserica reformată din Micula. A fost începută în 1832, dar lucrările s-au finalizat, abia în 1906.În anul 1657, Mikulai Andras a turnat un clopot pe care figurează blazonul familiei sale ce se află azi în turnul bisericii.

 

Biserica reformată din Vetiş. A fost construită de episcopul de Veszprem, Wethessy Albert, în 1460, a cărui stemă se poate vedea pe peretele sudic exterior al navei. Este ridicată în stil gotic, cu absida pentagonală, cu ferestre ogivale, pereții navei și ai absidei sunt sprijiniți de contraforturi. Este o biserică uninavică, cu absida boltită. Turnul a fost adăugat ulterior. Hramul bisericii medievale a fost ”Sfântul Nicolae”. În secolul al XIV-lea, preotul satului este menţionat în registrul de dijme papale. Descrierile din această perioadă menţionează că biserica este construită din piatră profilată, partea superioară a turnului are forma unei piramide cu bază octogonală şi laturile convexe, iar corola este realizată în stil renascentist târziu. Are două clopote, realizate în 1905, respectiv 1935.

Biserica de lemn din Bicaz (jud. Maramureș), cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI MM-II-m-A-04523(biserica a fost inclusă pe lista UNESCO în 1999). A fost construită în anul 1723 de către credincioşii din sat în număr de 30 familii, pe dealul numit „Bicăjel”.

În anul 1779, biserica a fost mutată pe un deal din centrul satului. Biserica este construită din lemn de stejar, atât pereţii cât şi restul elementelor de rezistenţă, bolta, corul, şarpanta şi turnul. Dulapii de 15 cm au fost tăiaţi cu joagărul,iar restul elementelor cioplite. Acoperișul bisericii şi a turnului este din şindrilă. Are dimensiunile exterioare de 4,9 x 12,7 m, fiind formată din pridvor, naos şi altar și este aşezată pe o talpă de stejar (30 x 30 cm) care se descarcă în zidărie uscată de piatră de carieră. A fost construită în stil maramureşan, iar din anul 1955 este declarată monument istoric. Ulterior a fost restaurată (anul 1999), mai puţin interiorul, care este pictat în ulei pe pânză.

Are două clopote în greutate de 50, respectiv 20 kg care sunt în uz. Pe iconostas se găsesc icoanele împărăteşti pictate pe lemn, aflate în stare în stare bună de conservare.

În comuna Socond (sat Soconzel) există o altă biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datând din anul 1777. Construcția se remarcă prin ancadramentul ușii de intrare bogat decorat și prin existența pridvorului cu stâlpi și arcade plasate pe fațada vestică. Biserica se află pe lista monumentelor istorice având codul LMI: SM-II-m-B-05355.

Biserica ortodoxă din Păuleşti. Actuala biserică cu hramul ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită în anul 1880, din cărămidă arsă, iar turnul în 1885. 

Biserica este de mărime medie şi are formă de navă, inițial cu acoperiș din șindilă (înlocuit cu altul din tablă, în 1937). Iconostasul a fost realizat în 1913, iar pictura interioară este o combinaţie de tehnici tempera şi frescă, fiind realizată în anul 1980.

În comuna Micula se află placa memorială Gellért Sándor (născut la 11.XII.1916 (Debrecen)– decedat la14.XI.1988 (Micula). Renumitul poet, profesor și scriitor a trăit cu familia o perioadă îndelungată în comuna Micula, în prezent fiind înmormântat la Cimitirul reformat din Satu Mare. Numeroşi turişti (mai ales maghiari) vizitează mormântul cunoscutului poet. În poeziile lui aminteşte de numărate ori de „pădurile romantice”, „prispele caselor, cu mireasma plăcintelor tradiţionale”, etc.

Un alt monument istoric aparţinător GAL-ului este pe teritoriul administrativ al comunei Lazuri, la 3,5 km sud-est de centrul satului, care poartă denumirea Situl arheologic de la Lazuri, potrivit Listei Monumentelor istorice, publicată de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice (Tabelul nr. 8).Tot pe teritoriul comunei Lazuri a fost descoperită o Zonă cu cuptoare de ars ceramică, fiind catalogată ca un alt monument istoric, aparținând epocii bronzului. În anul 1993 au fost descoperite numeroase obiective arheologice şi materiale preistorice, atribuite culturilor Suciu de Sus şi Gáva, precum şi o groapă încadrată perioadei Latène. Pe teritoriul cercetat a fost descoperit un bogat material ceramic şi câteva obiecte de bronz (lamă de seceră, brăţară de bronz) aparţinând culturii Suciu de Sus, faza evoluată a culturii Culciu Mare, alături de câteva complexe care indică o legătură a culturii Suciu de Sus (faza târzie) cu ceramica de tip canelat a Culturii Gava şi două locuinţe din epoca Latène (două fibule de tip Lt.C1, brăţări de sapropelit, alte obiecte metalice, ceramică lucrată cu roata celtică şi cu mâna, de tradiţie hallstattiană locală)[1].

În campaniile din anii 1993-1994 au fost descoperite gropi specifice întregului teritoriu al Daciei, sub formă de pâlnie dispusă cu gura în jos, care pătrund în lutul galben. Materialul cel mai abundent îl reprezintă ceramica modelată cu mâna şi la roată (ceşti, vase de tip borcan, fructiere, căni, chiupuri); nu lipsesc nici fragmentele de râşniţe.

Pe partea interioară a vaselor sunt vizibile caneluri datorate turaţiei rapide a roţii(sec. VIII-IX)[1].

În groapa nr.16 s-a găsit şi un obiect de fier, o daltă rotundă cu vârful lăţit (folosită deopotrivă în făurărie, cât şi pentru alte lucrări, de exemplu cioplirea pietrei, primul obiect din fier descoperit în N-V României din această perioadă).

Tot pe teritoriul GAL Zona Sătmar se află și Situl arheologic „La Cosma”, pe teritoriul administrativ al oraşului Livada (sat Dumbrava), unde au fost descoperite: mai multe unelte de piatră, un depozit de unelte şi brăţări, o sabie a unui şef de trib, cuptoare ale dacilor liberi și o aşezare formată din 14 lăcaşuri de tip bordei.

Un alt sit arheologic renumit este Situl de la vama Petea (Dorolţ)-Csengersima. Cele mai vechi urme de locuire la „Határátkelõ” sunt cele aparţinând epocii mijlocii a bronzului (prima jumătate a mileniului II î.Chr.), bronzului târziu (a doua jumătate a mileniului II î.Chr.), epocii romane (sec. II-IV d. Chr) şi cele medieval timpurii (sec. VII-IX d.Chr.). Urme ale unei locuiri intense aparțin epocii romane, în care se integrează cele mai multe dintre complexele identificate (locuinţe, gropi, fântâni etc.). Teritoriul numit”Határátkelõ” (hotar, frontieră) este situat în partea estică a localităţii Csengersima, la graniţa dintre Romania şi Ungaria, pe locul unde este azi vama Petea - Csengersima.

În partea românească a sitului (Petea) cercetările arheologice, întreprinse de arheologii de la Muzeul Județean Satu Mare, au scos la iveală un număr de 174 complexe arheologice încadrate epocii târzii a bronzului şi epocii romane. Pe baza materialului ceramic descoperit aici, aşezarea de epocă mijlocie a bronzului poate fi atribuită culturii Suciu de Sus, faza I (numită după localitatea omonimă din jud. Maramureș) unde au fost făcute primele descoperiri aparţinând acestei culturi arheologice, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea).