Tradiții și obiceiuri agrare

Analiza tradiţiilor şi obiceiurilor asociate practicilor agricole scoate în evidenţă existenţa a două categorii majore:

1. Tradiţii şi obiceiuri cu caracter festiv. În raport cu practicile agricole, tradiţiile şi obiceiurile festive marchează, de obicei, momente de “bilanţ” ale activităţilor agricole, care pot să coincidă, sau nu, cu diferite sărbători religioase (Danţul la şură , Balul Strugurilor, etc.). Mixajul etnic şi confesional influenţează şi ele astfel de manifestări festive. Spre exemplu, la fel ca în alte spaţii cu practici agricole ce ţin de  creşterea oilor, în luna mai se marchează printr-o suită de activităţi (măsurarea laptelui) momentul formării turmelor. În alte  cazuri, profilul viticol este reflectat în organizarea “Balului strugurilor”, de obicei toamna (septembrie/octombrie), la fel cum prezenţa livezilor de meri este regăsită sub forma unor manifestări dedicate mărului şi produselor de patiserie elaborate cu acest ingredient (ştrudel cu măr).
2. Tradiţii şi obiceiuri de practică curentă (cotidiană, sezonieră, anuală). Acestea sunt strâns legate de cutume care derivă din practicile agricole specifice. Frecvent, ele se concretizează sub forma meşteşugurilor, a produselor manufacturate sau a diferitelor construcţii. Dacă în ceea ce priveşte meşteşugurile se constată dispariţia aproape în totalitate a lor (mai există, izolat, mici ateliere de pielărie, împletituri din nuiele sau fierării) în cazul produselor manufacturate ca practică gospodărească uzuală şi a construcţiilor cu diferite funcţii, ele se păstrează în bună măsură nealterate. Astfel, una din formele de conservare a obiceiurilor asociate practicilor agricole este cea de transmitere peste generaţii a reţetelor tradiţionale de alimente produse în gospodării. Acestea se regăsesc în practica curentă, constituind uneori substratul unor sărbători locale sau a unor concursuri.

Elementele constructive din cadrul gospodăriilor au de cele mai multe ori rol de anexă, îndeplinind o funcţie multiplă: adăpost pentru animale, depozit pentru produsele agricole vegetale şi atelier de uz gospodăresc. Se adaugă apoi pivniţa, ca element constructiv regăsit la subsolul foarte multor case şi care avea în primul rând funcţia de depozitare a vinului şi a produselor alimentare perisabile fie de origine vegetală, fie de origine animală. În anumite areale se regăseşte şi un element specific activităţii de vinificaţie - pivniţele individuale, amplasate de obicei în cadrul parcelelor ocupate cu viţă-de-vie. Acestea au funcţie de depozitare a ustensilelor utilizate la producerea vinului, precum şi de depozitare a vinului. Potenţialul de integrare în cadrul activităţilor agroturistice derivă din inducerea unui peisaj viticol specific, dar şi din posibilitatea includerii acestor pivniţe (Socond, Bicaz, Viile Satu Mare), în circuite oenologice, aşa cum este cazul pentru Drumul vinului sătmărean.