GAL Zona Sătmarului are proiecte pentru 80% din suma disponibilă

Asociaţia de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (GAL Zona Sătmarului) a primit spre finanţare 33 de proiecte cu finanţare europeană, reprezentând peste 80% din suma disponibilă, în doar şase luni.

Manager GAL Zona Sătmarului, Toga Judita, a declarat că de la lansarea programului, din septembrie 2012, au fost depuse la asociaţie, 33 de proiecte în valoare totală de 1.801.942 euro. Valoarea totală a contractului de finanţare a asociaţiei a fost de 2.500.000 euro. Proiectele se află în diferite stadii de evaluare.
"Prin GAL Zona Sătmarului s-a reuşit promovarea unei strategii locale pentru dezvoltarea celor 11 localităţi din teritoriul parteneriatului. În luna septembrie 2012 am început implementarea acestui proiect şi cred că, împreună cu colegii mei, am instruit liderii locali, şi împreună cu primarii localităţilor am animat teritoriul, astfel încât, oamenii au prins încredere în programul LEADER, iar până la ora actuală s-au depus 33 de proiecte de finanţare', a declarat Toga Judita.
Nouă proiecte selectate au fost deja depuse la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare, urmând să fi depuse şi celelalte, dacă vor trece de faza de eligibilitate.
Printre proiecte se numără modernizarea unor parcuri din comune, înfiinţarea de agropensiuni dar şi unele mici proiecte de începere a unor afaceri la sate.. GAL Zona Sătmarului derulează programul LEADER în localităţile ce se întind în imediata vecinătate a municipiului Satu Mare: Viile Satu Mare, Odoreu, Păuleşti, Vetiş, Botiz, Livada, Micula, Lazuri, Socond şi Dorolţ şi o localitate din judeţul Maramureş, Bicaz.

AGERPRES

Sursa: administratie.ro

Apariții presă

Grupul de Acţiune Locală Zona Sătmarului a lansat prima sesiune de selecţie a proiectelor pentru dezvoltarea micro-întreprinderilor

Vârstnicii comunei Odoreu au fot sărbătoriți, duminică, 11 noiembrie, în Căminul Cultural.

 

Consiliul Local Odoreu, împreună cu primarul Dumitru Pop, au organizat cea de-a VI-a ediție a Aniversării Vârstei de Aur pentru locuitorii comunei care au împlinit 65 de ani.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a semnat astăzi acordurile de asociere cu reprezentanți Grupurilor de Acțiune Locală din judeţ, prin acordarea împrumutului de 7,5 milioane euro urmând să înceapă implementarea unor proiecte europene din judeţ.

La Centrul Cultural Turistic Micula a avut loc astăzi lansarea oficială a programului Leader a Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (GAL Zona Sătmarului).

Pages