Castelul Vecsey din Livada
Castelul Vecsey din Livada, construit între 1760-1764, un remarcabil exemplu de arhitectură barocă, de plan dreptunghiular, pe două nivele şi cu o mică curte interioară, se află astăzi în paragină, din păcate, ca multe alte monumente istorice din judeţ.
Castelul a fost construit de familia Vecsey şi este cel mai important monument de arhitectură al localităţii, fiind construit între 1760-1764. Clădirea a avut un etaj ornamentat cu sculpturi din lemn, care, însă, a fost distrus în urma unui incendiu din 1823, iar castelul a fost acoperit ulterior fără a mai fi reconstruit cel de-al doilea nivel.
Deasupra intrării centrale se află blazonul familiei Vécsey, care stă mărturie că în această clădire a trăit o importantă familie de nobili, a cărei domeniu feudal se întindea peste câteva zeci de sate. Din anul 1507 localitatea Livada a fost stăpânită în mare parte de familia Vecsey, iar din anul 1924 de către familia contelui Sztaray. Din familia baronului Vécsey, primul stăpân a fost Vécsey Sándor, având domeniul feudal în 82 de sate, trecând şi peste hotarul de azi, până în Ungaria, scrie Anzik Albert, în monografia localităţii.
Faţada clădirii este păzită de doi zmei executaţi din alamă pe jgheab, pentru a speria spiritele rele. Castelul este înconjurat de un parc englezesc ideal pentru plimbări, plin cu copaci seculari. În secolul al XX-lea castelul a revenit familiei Sztaray, care au fost nevoită să-l părăsească în 1944.
Puterea economică a familiei este reflectată în multe construcţii realizate în Livada, precum: castelul Vécsey (1760-1764), castelul vânătorilor de la Barkólcza (1870), distrus în 1944, casino (1828), clădire pentru jandarmi (1848), moara cu aburi (1825) demolată în 1967, şcoli confesionale (romano şi greco-catolică), poşta (1890), cabinet medical (1900), locuinţe pentru angajaţi, 84 familii, locuinţe pentru nevoiaşii satului, 7 familii, calea ferată îngustă pentru transportul buştenilor din pădurea Dimaság şi Barkólcza, Fabrica de spirt (1940), 4 ferme agricole (Jozsef, Miklós, Görbeszeg, Majdlesz) cu construcţii, magazine şi locuinţe.
Baroneasa Vecsey Eszter, este ultimul descendent al familiei care a trăit în castelul din Livada. Povestea, celei care a fost probabil cea mai bogată femeie din judeţ în 1944, este una incredibilă. Baroneasa Vecsey ajungând să îşi trăiască ultimii ani din viaţă, în condiţii modeste, în casa familiei fostei sale cameriste, Bancsi Csuka Juliska.
Din cartea jurnalistului Iosif Ţiproc, „Conace, oameni, destine”,aflăm că baroneasa Vecsey avea o avere de peste 8000 de ha de teren arabil, păşuni şi păduri. Nu reuşeşte să conducă singură feuda, iar în anul 1924 l-a chemat pe un nepot de-al ei, Sztaray Mihaly, să o ajute. Odată cu venirea ruşilor în 1944 pe aceste meleaguri, contele Sztaray pleacă din Livada, însă baroneasa decide să rămână în castelul în care s-a născut.
În 20 octombrie 1944, cu două zile înainte de a intra ruşii în Livada, ea şi-a pregătit un bagaj mic şi a părăsit castelul, mutându-se la familia cameristei sale, care locuia într-o casă modestă.
Baroneasa a trăit cu gândul că, după ce va trece războiul, se va întoarce în castel, însă nu a fost să fie aşa. Ultimii opt ani din viaţă i-a trăit în casa familiei Bancsi Juliska, nu în cele mai bune condiţii. În martie 1951, baroneasa a decedat. Familia Csuka a făcut o înmormântare după posibilităţile ei, iar baroneasa a fost îngropată în cimitirul romano-catolic, în spatele capelei Vecsey, unde se odihnesc şi ceilalţi membrii ai familiei. Aceasta a trăit între anii 1863-1951.
La sfârşitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost şi loc de staţionare pentru comandamentul armatei ruse. Clădirea a mai funcţionat şi ca şi sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, dup încetarea activităţii acesteia a luat fiinţă ,,Staţiunea de Cercetare Agricolă" pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey.
Averea dinastiei Vecsey este imensă. În 2005, Sztaray Mihaly, singurul urmaş al familiei Sztaray, s-a prezentat la Primăria din Livada pentru a se interesa de averea baronesei Vecsey.
Anzik Albert, cel care a scris monografia localităţii Livada, a spus că familia Sztaray a plecat din ţară în octombrie 1944 şi s-a stabilit în Italia. Groful Sztaray Mihaly a terminat mai multe facultăţi şi a deţinut mai multe funcţii importante. A murit în 1977. Fiul său, Sztaray Mihaly, a fost directorul companiei Lufthansa.
Acum acesta revendică imensa avere a familiei Vecsey, însă cererea a fost depusă după expirarea termenului legal. Astfel că, urmaşul grofului Sztaray s-a adresat instanţei de judecată pentru recuperarea averii.
Astăzi în castelul, care cândva arăta faima şi puterea familiei Vecsey, este lăsat să se dărâme, acoperişul deja dă semne de şubrezire. Lipsesc câteva burlane iar apa de ploaie pur şi simplu spală pereţii castelului. Clădirea nu are nici măcar o sticlă în ferestre, au rămas câteva paturi şi saltele de pe vremea când acolo mai mergeau copii în tabără. Parcul este neîntreţinut de ani buni.
- 1333 de afişări