10 proiecte depuse la Gal Zona Sătmarului

La sediul Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (GAL Zona Sătmarului) a avut loc astăzi o conferință de presă pentru prezentarea bilanțului organizației pe cele patru luni de la demararea activităţii.

Managerul Iudith Toga a declarat că activitatea organizaţiei a început în luna septembrie, după ce în luna august Consiliul Judeţean Satu Mare a acordat un împrumut de 2,5 milioane euro, bani ce vor fi recuperaţi de la Uniunea Europeană.

GAL-ul este format din 54 de membri proveniţi din mediul public, privat şi civil din teritoriul următoarelor localităţi: Micula, Dorolţ, Vetiş, Viile Satu Mare, Păuleşti, Odoreu, Botiz, Livada, Socond şi Bicaz (Maramureş). Gal Zona Sătmarului va asigura derularea Contractului de finanţare încheiat cu APDRP, privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil din fonduri europene şi naţionale, pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare rurală pe teritoriul comunelor mai sus menţionate.

Gal Zona Sătmarului vine în sprijinul fermelor şi a fermierilor, dezvoltând şi modernizând exploataţiile agricole, vine în sprijinul tinerilor încurajând instalarea tinerilor fermieri, susţine micro-întreprinderile care cresc nivelul economic al comunităţilor, promovând în special meşteşugurile tradiţionale şi creşterea atractivităţii zonei pentru turişti. GAL Zona Sătmarului îşi propune să contribuie la dezvoltarea economică şi socială a teritoriului în cadrul căruia activează, respectând nevoile, valorile şi specificul local. De la înființare, reprezentanții Gal au făcut 55 de deplasări în teritoriu pentru a informa posibilii beneficiari despre oportunitățile de finanțare.

Până în prezent, la Compartimentul Administrativ al Gal-ului au fost depuse următoarele proiecte:

Pe măsura 41.322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală ţi punerea în valoare a moştenirii rurale”:

- „Achiziţionarea unui utilaj multifuncţional, lamă de deszăpezire, cupă taluzare, tocător de vegetaţie pentru comuna Vetiş, judeţul Satu Mare” – beneficiar comuna Vetiş, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Achiziţionare utilaj multifuncţional şi tractor agricol pentru comuna Viile Satu Mare, judeţul Satu Mare” - beneficiar comuna Viile Satu Mare, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Achiziţionarea unui utilaj multifuncţional cu accesorii, tractoraş de tuns gazon, maşină profesională de spălat şi aspirat pentru comuna Micula, judeţul Satu Mare” – beneficiar comuna Micula, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Achiziţionarea unui utilaj multifuncţional, lamă de deszăpezire, cupă taluz, tocător de vegetaţie pentru servicii publice şi aparat de aer condiţionat pentru comuna Lazuri, judeţul Satu Mare” – beneficiar comuna Lazuri, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Reabilitarea clădirii administrative a primăriei din localitatea Păuleşti, judeţul Satu Mare” – beneficiar comuna Păuleşti, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Modernizare Cămin Cultural în comuna Bicaz, judeţul Maramureş” – beneficiar comuna Bicaz, judeţul Maramureş, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro - „Reabilitare şi extindere parc în comuna Odoreu, judeţ Satu Mare” – beneficiar comuna Odoreu, valoare proiect nerambursabil: 75.330 euro Pe măsura 41.121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”: - „Achiziţionarea unui tractor” – beneficiar II Toth Ioan Sergiu, localitate Decebal, comuna Vetiş, valoare proiect nerambursabil 17.000 euro (cofinanţare 50%) - „Dezvoltarea exploataţiei agricole” – beneficiar PF Mike Robert, comuna Micula, valoare proiect nerambursabil 17.000 euro (cofinanţare 50%) Pe măsura 41.123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”: - „Construire depozit frigorific în comuna Dorolţ” – beneficiar S.C. Erlifruits S.R.L., localitatea Dara, comuna Dorolţ, valoare proiect nerambursabil 100.000 euro (cofinanţare 50%). Începând cu data de azi, 28 decembrie, Gal Zona Sătmarului lansează prima sesiune de selecţie a proiectelor pe măsurile: - 41.312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. Fondurile disponibile sunt de 390.000 euro, suma maximă nerambursabilă fiind de 26.000 euro/proiect. - 41.313 „Încurajarea activităţilor turistice”. Fondurile disponibile sunt de 420.000 euro, suma maximă nerambursabilă fiind de 85.000 euro/proiect.

 

Sursa: PortalSM.ro

 

Apariții presă

Asociaţia de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (GAL Zona Sătmarului) a primit spre finanţare 33 de proiecte cu finanţare europeană, reprezentând peste 80% din suma disponibilă, în doar şase luni.

A Szatmár Környéki Közösségek Kistérségfejlesztési Egyesülete (GAL) hat hónapos működése óta a rendelkezésre álló keretösszeg 80%-át pályázták meg a térség vállalkozói, önkormányzatai.

În perioada 7-10 februarie, la complexul turistic Şuior-Mogoşa din judeţul Maramureş, a avut loc Conferinţa Regională a Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală (FNGAL), Caravana LEADER Nord-Vest şi Vest.

Odoreu si Central Park

 

Sursa: Nord-Vest TV

Pagini